sâmbătă, 25 aprilie 2009

Oameni frânţi



Zidesc cariere, aleargă după fericire, iar când o găsesc ea se spulberă şi se preface, se schimbă şi se ascunde într-un alt lucru, într-un alt loc.
Aleargă, aleargă goale pe pietre. Îşi frâng pielea de pe tălpi. Pielea albă devine roşiatică până când acea piele este străpunsă de un cui ruginit şi piciorul se usucă, devine negru şi cade. Atunci piciorul celălalt se opreşte. Nu poate alerga singur. Aşteaptă în staţie autobuzul cu celălalte picioare singure care urmează să le ducă la reparat, la azilul picioarelor văduve, unde îşi vor învăţa gândul să meargă.
Găndul aleargă, sare, zboară, fuge ca nebunul şi se loveşte de un zid construit de alţii : "Poţi să vezi dar nu poţi să atingi. "

marți, 14 aprilie 2009

Micimi

Într-un loc pe pământ, să coste mult, dar să pui piciorul în el din când în când.
Să existe Bau-Bau.
Zâmbesc ca proasta în faţa monitorului...
Să te tăvăleşti pe nisipul rece, când tu arzi.
Şi să-ţi cadă picături de apă în păr de prin copacii de la munte.
Apoi, o seară cu prieteni, o seara a fetelor, pizza şi suc şi filme, discuţii.
Muzică...
Dans...
Un apartament de care să mă îngrijesc eu.
Mă lasă de capul meu, să bat munţii şi să strâng nisipul de la mare.
Draga mea...
Mă gândeam că ai ceva în minte.
Pe unde să ne aruncăm picioarele?