După mult timp...

Sâmburi de realitate mi se împleticesc printre degete. Iubesc, iubesc viaţa din oameni. E o dulce mare cea în care suntem aruncaţi. Mă voi întoarce în cutiile mele după ce lumea va seca totul din mine. Voi da ce am mai bun, ce am mai rău, fiecare să culeagă ce are nevoie.
Înot în aer, pânzele negre îmi flutură a doliu. Voi alege viaţa. Mă voi alege pe mine dintre toţi. Voi începe o puternică perioadă de persecuţie cu mine. Îmi voi dezlega toate nodurile. Voi păşi spre eternitate şi le voi striga alor mei să mă închidă.
Cine are dreptate? ... Fiecare are dreptate, doar că unora nu li se dă.
De fapt... acum când mă gândesc la copilărie îmi dau seama că totul e în ceaţă. Îmi este teamă să nu fi imaginat eu totul. Viaţa mea a fost întoarsă deodată de realitate. Realitatea îmi dă palme peste faţă în fiecare zi.
Învaţă o melodie pentru mine, pentru sfârşit, dragul meu.
Pentru câteva secunde ceasul a mers invers.
Bătăile inimii mi-au rămas într-o cutie de lemn, veche, plină de carii. Este pentru copila mea.