Arde

Limba îmi arde.
Parcă încă mai scot fum printre buze.
Ce noapte... trebuie să-mi ascund trecutul.
Ajutor...
Izbeşte-mă de pereţii lumii, dar nu de pereţii din jurul tau.
Loveşte-mă de palmele altuia, dar nu de ale tale.
Împinge-mă spre altă viaţă.
Trebuie să mă întorc acasă, sa o vad mistuind în flăcări, să rămân singură, cu ale lor cadavre.
Picioarele mele nu sunt ale mele.
Fotografiile sunt din altă eu.
Iar eu, sunt arsă, peste mine, peste organele mele interne se aşează cenuşa.
Nu am văzut niciun elefant atunci când am respirat.
Trebuie să-mi arunc gândurile cu paraşuta într-o grădină cu mult noroi, ca să le opresc din culori, să le lipesc de pământ.
Vreau să alerg iar în picioarele goale prin iarba plouată.
Nimicul gri se strânge în jurul meu.
Urcă-mă, îndepărtează greul, lumina din ochii mei.
Văd mii de chipuri , se adună să formeze unul singur.
Îmi e atât de cunoscut...
Opreşte-mă...
Nu mai ştiu ce fac.
Tu nu poţi simţi toamna pe care o simt eu acum...
E atât de toamnă încât mă sperie şi-mi vine să plâng.