Om Minunat...

Mâinile lui dor. Sunt aspre, aproape nu sunt mâini. Sunt pietre montate în el, cu formă de om.
Gândurile lui, trăirile sunt deasupra oricărui om pe care l-am întâlnit. Nefiind om, este un om mai bun.
Flori albe, iarbă fire şi rădăcini sunt prinse de el, se adună în părul lui şi uneori alunecă.
Cad şi eu într-o mare de ciment.
Este atât de dur, de aspru, de tare, la fel ca şi mâinile lui.
Tu nu eşti tu. Este ciudat clişeu cum tu te uiţi la persoane. Te uiţi în infinitul fiecăruia şi încerci să aduci ceva şi aici, în afara.
Te agăţi de funii. E un drum destul de lung. Lumea asta malformează gânduri, imagini, cuvinte, oameni.
Cel mai mult malformează plasticul. Mulţi oameni sunt din plastic.
Tu nu pari a fi, dacă încerci nu vei reuşi.
Tu poţi să vezi, să fii atent, să prinzi ochii.
Şi o să-ţi spun : M-a durut, am simţit plecarea ta.
Ajutor îţi strigă fiinţa.

Aş vrea să te păstrez pentru totdeauna, să-ţi ţin sufletul de mână.
Nu-mi amintesc chipul tău, cum arată încălţările tale, tricoul nici atât.
M-ai învăluit în întunericul tău verzui.
Eşti un magnet, un magnet ce se arată după mult timp.
Eşti surprins că şi eu am propriile gânduri, propria fericire de căutat în lucruri mărunte?
Cred că e ciudat că nu ai ştiut până acum.
Aş vrea să ştiu ce înseamnă zâmbetul tău şi râsul de după ceva serios.
Uneori te porţi ca un inconştient. Mă uit la tine doar, nu ai nevoie de ţigară.