Zăpadă...

Să ningă, iarna e singurul anotimp în care mă pot arunca şi tăvăli pe jos fără să se uite lumea ciudat la mine.

Adio.

Te-am scris ceva timp, am crezut în tine, tu ai trăit prin mine, eu am trăit prin tine.
Te-am făcut să iubeşti, să pleci, să vii, să te bucuri de ceea ce tu nu observai.
Am creat o lume, numai pentru tine.
Mi-ai ascuns doi ani de viaţă, tu nu înoţi in acelaşi timp cu mine.
Tu nu-mi respiri jumatatea de aer pe care ţi-o închin.
Tu mă aştepţi după vreun colţ, să mă lovesc de tine şi să-ţi adaug un capitol de viaţă.
Îmi place expresia ta, îmi place chipul tău de copil care nu îmbătrâneşte.
Îmi place vocea ta.
Să ştii că nu m-am plictisit să te citesc iar şi iar, deşi îţi ştiu sfârşitul prea bine.
Abia aşteptam sa adorm, sa te arăţi şi să-ţi pot continua viaţa.
Acum insă te-am uitat, te-ai ascuns bine, de nu te-am mai găsit.
Mi-e silă de tine, de faţa ta frumoasă mereu, de perfecţiunea ta.
Te urăsc, mă dezguşti.
M-am săturat să te scriu, mă pot lipsi de tine.

M-am îndrăgostit de un Oarecare.

Furie

Îl urăsc atât de mult pe cel pe care îl iubesc...încât
I-aş bate cuie în trupu-i înalt, alb şi slab,
I-aş tăia mâinile, are mâinile superbe...
Aş vrea să joc ‘x’ şi ‘0’ pe pieptul lui cu un cuţit în care să i se agaţe pielea.
Să-i cos buzele cu un fir gros,
Să-şi păstreze cuvintele pe care oricum nu mi le spune.
Aş vrea să ignor indiferenţa lui.
Să-i pun sare în ochi, să-i pun şi piper, un iz de ceapă.
Aş crea o bucătărie în ochii săi.
I-aş condimenta sufletul, sentimentele, gândurile măcar...
I-aş strivi coastele cu un ciocan, să le aud cum pocnesc.
Să-i ard podoaba capilară, să simtă ce simt eu.
Să-l ucid... nimeni nu ar face-o mai bine ca mine!
Să învie, ca să o iau de la capăt…

Am visat că...

Mergeam pe stradă,
Era aproape intuneric, nu vedeam clar feţele oamenilor,
Dar vedeam funiile atârnând de gâturile lor,
funiile ce au ramas ca nişte cicatrici pe încheieturi.
Erau multe, nu le puteam număra.
Toţi le aveau.
Toţi au încercat să se sinucidă şi nu au reuşit.
Fugeam... da, fugeam cât de tare puteam, fugeam dupa un El...
Era mai rapid ca mine, întorcea din când în când capul,
dar eu nu îl ajungeam.
Râdea...
Mă împeidicam în fuga mea nebună,
mă îndepărtau de el picioarele.
Râdea...

Copacul mult iubit... pe care mi l-au ucis...

Cum sunt?

Eu sunt o persoană sănătoasă trupeşte şi sufleteşte, dar mai pot exagera uneori durerile de cap. Nu sunt tocmai un exemplu pentru ceilalţi, sunt sociabilă, de altfel nu am cunoscut niciodată depresia. Sunt melancolică în orice anotimp, de multe ori privesc in neant, dar am aflat că asta depinde de starea mea alpha. Sunt o fire sensibilă, depinde insă de mine, dacă vreau să conteze ceva sau nu, nu sunt o regina, nici o deţinută sau un geniu. Sunt un marinar atunci când marea este calmă, imi strâng plasele şi pornesc la pescuit de cuvinte, apoi mă întorc la oamenii care mă aşteaptă pe plajă. În schimb sunt o războinică atunci când ei nu vor să-mi cumpere cuvintele, ori beau prin cârciumi.
Mă consider o persoană echilibrată, tocmai de aceea, nu ma pot incadra nicăieri...

Copilarie...

Tu da?

Degetele-i picură apă pe marmura rece.
Două beţe de chibrit sunt prinse in pânza de paianjen.
I-am atins încheiturile şi erau libere...
Sângele îi dansa prin vene,
iar degetele lui imi atingeau pielea ca pe nişte clape...
Era rece, erau picaturi de ploaie ...
Îmi desena conturul venelor cu degetul...
A observat cineva jocul umbrelor de pe podea
şi întunericul care a cuprins şi cea din urmă speranţă?...

Eu sunt o poveste care se repetă

Am un nod în gât, buzele arse si pielea rece,
Am riduri de var şi unghii de cretă,
Părul puţin şi decolorat, ochii de sidef şi tâmplele de ceară.
Am linii pe încheieturi şi cercuri mov pe degete,
Gândurile tale sunt montate pe o hârtie ce-ţi atârnă in faţa ochilor.
Vocea ta este răguşită, înmuiata în bere si tutun.
Îmi dai ţipete negre şi mângâieri violete,
Iubiri de gheaţă şi priviri de flăcări,
Îmi dai zile gri
Şi nopţi de nesomn.
Acum ar fi trebuit să mă joc cu zăpada,
Cu fetiţa care striveşte microbii din aer bătând din palme,
Nu să stau inchisă aici cu tine,
Privind tricoul roşu care aleargă pe stadion
Şi păsările care zboară stângaci din cauza aripilor amorţite.
Mie nu-mi tremură mâna cu ţigara invizibilă pe care o ţin,
Printre buzele mele nu iese fumul, sunt doar aburi, ai uitat sa plăteşti chiria.
Ne place să privim pe fereastră de când nu am mai plătit curentul,
Televizorul era oricum prea mic, nu ne mai ustură ochii.
Îmi place sa deschid fereastra de la bucătăria noastră urâtă
Şi să pătrundă mirosul de friptură de la vecini,
Ne place sa adormim flămânzi...
Aveţi un loc unde să-mi arunc podoaba capilară?

T...u

Aici timpul se măsoară in zâmbete,
Zâmbete la pătrat...
Timpul se măsoară în cuvinte,
Cuvinte care lasă amintiri...
Nu sunt ore, minute sau secunde grăbite...
Iar tu picuri ceaţă şi sclipiri de realitate,
Vinzi fericire în borcane şi speranţe în cutii de chibrituri.
Accepţi în schimb doar lacrimi sărate si zâmbete false.
Cine te înţelege?
Priveşti viaţa prin ochii tăi verzi şi totul e verde.
Ştii că vei trăi o infinitate...
Te vei trezi în fiecare dimineaţă şi iţi vei păstra sufletul.
În câteva cuvinte dezlegi lumea şi iar o innozi.
Se sperie dacă e liberă şi se supune vrând ţie...
Te păstrează, te foloseşte iar şi iar...

idiotule...

tu esti mai special...
chiar esti...
si nu vorbesc limba ironica...

dureredepoezie

Mă învârt aşa perfect... şi mereu când aiurez distrug cuvântul poezie.
Oare ar trebui să las aşa, să fie imaculată şi mereu perfectă,
îmbibată cu melancolie si frumuseţe?
Poate că da... dar trebuie să mă suporte...
Ştie că nu va mai fi scrisă niciodată aşa cum aş scrie-o eu.
Acesta este chinul ei, trebuie să ne suporte aberaţiile,
E inventată să sufere...
Aşteaptă sfarşitul, ca să se poată destăinui lumii.
Aşteaptă laude şi compasiune...